Stomatolog terapeut – medicul care se ocupă cu tratamentul general al dinţilor şi gingiilor. Specialistul face prima consultare, pune diagnosticul, în cazul în care problema este nesemnificativă, acesta tratează şi dacă este necesar pacientul este trimis sa efectueze radiografie sau la consultarea altui specialist (chirurg, ortodont, ortoped, parodontolog şi alţii).
Consultația medicului stomatolog terapeut este necesară în cazul: apariţia durerii de dinţi, durere în timpul consumului alimentelor tari, băuturi reci sau fierbinţi, în cazul în care există o întunecare de dinţi, mirosul urât din gură, gingii umflate, sângerarea dinţilor în timpul curăţării, clătinarea dintelui. Pentru prevenirea bolilor, se recomandă să vizitaţi specialistul de două ori pe an.
Prin sistemul nostru online, procesul de căutare și programare a unei consultații medicale se desfășoară în timp real, eficient, accesibil și rapid. Pacienții au acces mult mai ușor la cei mai buni profesioniști din domeniul sănătății și la datele activității lor.